Moartea, cum era ea...

Era un cintec deasupra boltii
Era mai mult decit o simpla armonie
Mai armonie de atit nu poate fi...

Erau ingeri de metal
Care se jucau pe nori miscatori
Si totul era atit de senin incit nimeni nu putea sa plinga...

Era cum n-a fost si nu va fi
Ca intr-un basm de senzatie
Ce-ti rupe rasuflarea cind il asculti...

Era ca o lumina
Prelinsa pe crestetul unui copil blond,
Aflat la prima impartasanie...

Ca o aripa de arhanghel
Fluturind la ferestre de sfinti
Vestind lumea buna care va urma...

Era ca o lacrima de fericire
In ochii mamei moarte
Cind isi revede copilul...

Era ca oglinda apelor termale
Iesite la suprafata
Involuntar si fara cauza...

Era cum n-ar avea rost
Sa se povesteasca
In lipsa atitor cuvinte...