Iceberguri de tacere le sparg pe geam
Ies din monotonie,evadez de pe ram
Cercetas anemic al vremilor sifonate sint
Zbor departat ingindurat frint.
Clipele sarate le sorb din pahar
O mare de idei un vapor nici un far
Delir biotic m-apasa la pamint
Si inca o oda,un imn cint.
Fericiri straine ma coplesesc
Cristale de iubire in gind atent ocrotesc
Fluvii de lacrimi ma poarta pe val
Ma bat ca un cal, nu ies la mal.
Oaze de lumina i-mi cad pe retina
Lumea fluida o vad mai senina
Fluxuri de energii vin galerii
Sa ma puna pe gaguri si smecherii
Sorb din tacere funeste placeri
Dor de splendide ,anemice seri
Cind ne iubeam cite putin
Spre a trezi in noi sentimentul cel mai fin.
Gafe inerte fara efecte
Incontestabile fluctuatii de inimi destepte
Raspund cu bunatate la cicaleli
Nu vreau, nu pot,n-am timp de trancaneli.
Inclusiv tu poti fi victima sa,
Tacere masiva cu gust de miere
In imagini confuze stie a te lasa
Si apoi te stropeste cu oribila fiere
Spre o mai mare si crunta durere a -ti provoca.
Stupida lipsa de zgomot
In care a gindi nu pot
Teatru grotesc jucat in vremi oxidate
Semn de sublim si trairi piparate.
Mecanic dor al terfelitelor seri de vara
Cind ne iubeam, ne adoram cite putin
Spre a destepta in noi,
Sentimentul cel mai fin.
Realizez abia acum inutilitatea acelor clipe,
Deloc constructive, in fond deloc fericite,
Si totusi mai pastrez tatuajul oazelor de lumina
Care tin minte, ma apasau pe retina.
Miine am sa scriu alte poeme,
Alte doruri le voi trece prin inima, alte lexeme.
Si totusi stupida lipsa de zgomot,
Nu vreau in alte iubiri sa o innec si nu pot.
Formal am sa cred ca alt ideal imi fauresc,
Spre noi scopuri, noi teluri sa straduiesc,
Insa numai finalitatea e in stare sa spuna
Care iubire a fost mai grea, care trage mai mult in suma.
Am mintea creata,
Brazdata de nedomolita tempesta
Stiu ca-s desteapta
Dar ma ucide gindirea funesta.
Nu pot ca un paduche sa ies,
Abia reusesc sa ma ascund dupa sens,
Atept cu dezolare o naua galagie,
Abia atunci am sa apar din nou ca o feerie.
Autor: Veringa Victoria
vad acum
o poezie stearpa
sub sarutul unei noi idei
menite sa o revigoreze.
si,
mai vad un cintec stirb
chemind scripcaciul
sa-i puna un dinte.
vad acum
un tablou sinistru
cautind un pictor optimist
sa-i atirne intr-un colt
o culoare vesela.
vad o piesa de teatru
lipsindu-i un actor,
cautindu-l disperata
printre spectatori.
vad acum,
exact din acest unghi
o arta naiva, incompleta,
cautind talente printre
depravatii acestui secol
care se chinuie sa para
el insusi artistic.
Autor:Veringa Victoria
